luni, 1 septembrie 2008

NOUL BMW SERIA 7, DIN NOIEMBRIE ŞI ÎN ROMÂNIA.

Reprezentanţa oficială a BMW în România aanunţat că noua Serie 7 va fi lansată, în ţara noastră, la sfârşitul lunii noiembrie sau la începutul lui decembrie, anunţă Mediafax. Automobilul a fost astfel conceput pentru a avea o greutate cât mai redusă, caroseria maşinii fiind construită din oţel multi-strat şi profile de oţel prelucrate la cald. De asemenea uşile, plafonul, capota motorului şi panourile laterale sunt realizate din aluminiu.

A cincea generaţie BMW Seria 7 va fi propulsată de două motoare pe benzină şi unul pe motorină. Primul dintre cele pe benzină este 750 i, un V8 de 4,4 litri, care dezvoltă 407 cai putere între 5.500 şi 6.400 de rotaţii pe minut. Cuplul maxim de 600 Newton metri este între 1.700 şi 4.500 de rotaţii pe minut. Cu ajutorul lui 750i maşina ajunge la 100 de kilometri pe oră în 5,2 secunde.

740i, al doilea propulsor care foloseşte benzina, este un V6 de 3 litri, cu o putere de 326 de cai la 5.800 de rotaţii pe minut. Acest motor are un cuplu de 450 Nm între 1.500 şi 4.500 rotaţii pe minut. 740i atinge 100 de kilometri pe oră în 5,9 secunde.

Diesel-ul BMW-ului Seria 7 are 3 litri, şase cilindri, şi dezvoltă 245 CP la 4.000 de rotaţii pe minut. Cuplul de 540 Nm este atins între 1.750 şi 3.000 de rotaţii pe minut. 730d are nevoie de 7,2 secunde pentru a atinge viteza de 100 de kilometri la oră. 730d consumă în medie 7,2 litri la suta de kilometri.

BMW Seria 7 dispune printre altele şi de noi sisteme unul dintre acestea fiind "night vision" (n.r. - vedere nocturnă). Acesta îl avertizează pe şofer în cazul în care pe şosea se află oameni. Maşina beneficiază şi de ConnectedDrive, un sistem destinat accesului la Internet.

BMW reduce productia motoarelor V8

BMW a anuntat ca va reduce productia la motoarele V8 pe fondul cererii scazute la nivel mondial. Marca bavareza a redus productia unitatilor V8 inca de anul trecut, iar acum va mai opera o astfel de masura.

Manfred Schoch, liderul sindical din cadrul companiei, a declarat ca acelasi lucru se va intampla si cu productia la unitatile V10 si V12. Schoch a dezvaluit ca procesul de productie la motoarele V8 va fi sustinut de acum incolo doar de un singur schimb care va lucra 4 zile pe saptamana.

In schimb, BMW va mari productia la motoarele cu 4 cilindri in linie si posibil la unitatile V6, care inregistreaza un interes mult mai mare la nivel mondial.

BMW va ajunge sa produca circa 500.000 de motoare cu 4 cilindri in linie intr-un an.

Viitorul BMW X5 M, surprins in teste

BMW pregateste versiuni de performanta M pentru doua dintre modelele sale: SUV-ul X5 si Sport Activity Coupe-ul X6.

Desi astfel de vehicule nu se inscriu in filosofia diviziei M, pentru ca dispun de o masa prea mare, segmentul SUV-urilor de performanta devine prea tentant pentru constructorul bavarez. Porsche si Mercedes inregistreaza succese deosebite cu Cayenne si versiunile AMG ale modelului ML.

Cele mai noi fotografii spion, surprinse in interiorul uzinei BMW din sudul Carolinei, au surprins viitorul X5 M pe circuitul de teste intern. Imaginile tradeaza o serie de modificari exterioare la nivelul prizelor de aer si al tevilor de esapament.

O imagine surprinsa in interiorul exemplarului de teste a dezvaluit si o hartie pe care inginerii BMW au notat o serie de indicatii. Soferul era astfel avertizat ca o rulare de peste 30 de minute ar putea distruge motorul.

In acest moment, detaliile despre propulsorul care va echipa viitorul X5 M lipsesc cu desavarsire, in aceste privinte fiind facute doar cateva speculatii. Specialistii anticipeaza ca sub capota se va afla fie motorul V10 de 5.0 litri, regasit pe M5, fie o versiune imbunatatita a unitatii V8 de 4.4 litri bi-turbo, capabila sa dezvolte peste 400 de cai putere. Cel mai probabil nemtii vor opta pentru a doua varianta din cauza cresterii pretului carburantilor.